a) Lucrări

 

 

Adrian Niță, Filosofie și literatură. Eseuri și cronici de tranziție, Editura Tracus Arte, București, 2014

Fil si_lit

 

 

 

 Lucrarea de față, Filosofie și literatură. Eseuri și cronici de tranziție, își propune să aducă în lumină o parte din elementele stilului literar al filosofilor contemporani. Nu va fi, așadar, o lucrare de teorie literară, ci va încerca să aplice o serie de elemente ale teoriei literare în vederea decelării modalităților literare prin care sunt avansate ideile filosofice. Dacă problematica expresiei este importantă pentru un autor de lucrări de filosofie (cum e cazul autorilor recenzați aici), este esențială relația autorului atât cu cititorii săi cât și cu specialiștii din domeniu. Este motivul pentru care o serie de lucrări de filosofie trec neobservate, sau nu se vând, sau nu sunt înțelese de public. Toate aceste aspecte explică criza prin care trece filosofia în România (solidar cu ceea ce se petrece la nivel european). Din această perspectivă, rolul specialiștilor care să scrie despre cărți de filosofie este deosebit de important pentru lumea culturală românească.

 

 

 

 

 

 

 

Adrian Niţă, Existenţă şi predicaţie, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2012    

Existenta-si-predicatieLucrarea prezintă problematica centrată în jurul întrebării ,,este existența (,există’) un predicat?”, prin îmbinarea unor aspecte istorice (atât clasice cât și moderne) cu cele sistematice (proprii logicii, filosofiei logicii sau logicii filosofice). Sunt astfel trecute în revistă: teoriile și modelele predicației, rolul lui Kant în dezbaterea cu privire la predicativitatea sau nepredicativitatea existenței (și astfel cu privire la problematica construită în jurul celebrului argument ontologic); răspunsurile aduse de Frege, Russell, Quine etc. O parte întinsă din lucrare prezintă argumentele în favoarea tezei că existența este predicat, cu un accent special pus pe abordarea proprie logicii libere de presupoziții existențiale.


nita-polemica

Adrian Niţă, Polemice, Grinta, Cluj-Napoca, 2011

Reunind comentarii apărute în Observator cultural, Timpul, Cultura, Altitudini, Revista 22, Contemporanul, Saeculum ş.a., volumul Polemice pe care ni-l propune Adrian Niţă este locul geometric al unor opţiuni, al unei identităţi intelectuale. Nu avem de-a face doar cu delimitări, ci şi cu clarificări de poziţii, analize sau chiar adeziuni. Prima secţiune conţine exclusiv texte de întîmpinare a unor volume filozofice sau adiacente filozofiei. În partea a doua şi a treia, autorul nu ezită să se pronunţe răspicat în chestiuni controversate ale istoriei noastre recente (colaboraţionismele sau angajamentele intelectuale totalitare, lustraţia etc.), după cum nu se fereşte să denunţe, în cîteva rînduri, derapaje politice „la vîrf”, cu efect nociv asupra mediilor culturale. Îmi place eleganţa „cordială” a polemicilor lui Adrian Niţă, străine de orice inflamări umorale, îmbăţoşări arogante sau derapaje isteroid-pamfletare (prea adeseori prezente, din păcate, la destui dintre adversarii săi de idei). Fie că te afli în acord sau în dezacord cu opţiunile şi poziţiile exprimate de Adrian Niţă, citindu-le ai senzaţia că respiri aerul curat al civilităţii şi normalităţii.

Paul Cernat 

 

 

 

Adrian Niţă, Noica: o filosofie a individualităţii, Paideia, Bucureşti, 2009

nita-noica

Lucrarea Noica: o filosofie a individualităţii, de Adrian Niţă, tratează despre o temă ce străbate ca un fir roşu întreaga operă a marelui filosof, şi anume relaţia dintre individual şi general. Sunt trecute în revistă: holomerul şi teoria individualului formal, fiinţa de prima instanţă, tentativa de a găsi universalul în şi prin idiomatic, exacerbarea individualistă interbelică. Autorul demonstrează că trăsăturile fundamentale ale individualităţii de tip nicasian se suprapun aproape perfect peste trăsăturile individualului romantic. Concluzia cercetării are marele merit că aruncă o lumină complet diferită asupra unor importante teme ideologice (naţionalismul, protocronismul, neimplicarea civică etc.) şi metafizice (identitate şi individuaţie, intensiunea şi extensiunea termenului „individual” la Noica, instanţele fiinţei etc.), ce are darul de a sublinia cât de profund era conectat Noica cu marea filosofie europeană.

 

 

 

 

 

nita-la-metaphysique

Adrian Niţă, La métaphysique du temps chez Leibniz et Kant, L’Harmattan, Paris, 2008

La métaphysique du temps chez Leibniz et Kant présente les relations et les divergences entre les théories du temps soutenues par ces deux grands philosophes. Adrian Nita démontre que la critique de Kant, qui revêt souvent une forme virulente, doit être prise avec beaucoup de précautions. Le temps est pour Leibniz non pas tant un ordre de successions que le fondement de l’ordre. En comprenant le temps comme une condition de possibilité, l’auteur propose une forme de l’idéalisme nommé idéalisme conditionnel, et à partir de ce fondement, il montre aussi bien les ressemblances des deux théories que certaines conséquences tout a fait intéressantes à propos de la composition, des antinomies et d’autres thèmes kantiens.

 

 

 

 

 

 

Adrian Niţă, Deşertul interogaţiilor, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2007

nita-desertul-interogatiilor

 

 

Lucrarea Deşertul interogaţiilor prezintă într-o formă interogativă – fapt ce reprezintă un element absolut de noutate în literatura filosofică, şi nu numai – câteva din cele mai importante interogaţii metafizice elaborate de filosofi de-a lungul timpului: dacă Unu există, ce i se întâmplă lui?, Ce este fiinţa?, De ce există ceva mai degrabă decât nimic?, De ce este de fapt fiinţare şi nu, mai curând, Nimic? Este metafizica în genere posibilă? Există Dumnezeu? Ce este timpul? Este existenţa un predicat? De ce există statul şi nu mai curând anarhia? Cum e cu putinţă ceva nou? Cum e să fii liliac? Cum e posibilă geneza cosmică? Reconstrucţia în manieră interogativă a acestor 12 întrebări fundamentale ale metafizicii a permis totuşi elucidarea răspunsurilor, căci la fiecare capitol în parte s-a urmărit să nu se ocolească acest important aspect al interogaţiilor metafizice.

 

 

 

 

 

nita-timp-si-idealism

Adrian Niţă, Timp şi idealism, Paideia, Bucureşti, 2005

Lucrarea prezintă relaţiile şi divergenţele dintre teoriile despre timp susţinute de Leibniz şi Kant. Punctul de plecare al lucrării este critica făcută de Kant, ce îi atribuie lui Leibniz teza că timpul este o determinaţie a lucrului în sine. Se demonstrează să susţinerea lui Kant trebuie luată cu multă precauţie deoarece, deşi pentru Leibniz timpul caracterizează monada, există serioase diferenţe între monada lui Leibniz şi lucrul în sine kantian. Apropierile dintre cele două teorii ies în evidenţă şi mai pregnant prin constatarea şi demonstraţia autorului că Leibniz susţine o formă de idealism, numită de autor idealism condiţional, avându-se în vedere că timpul este o condiţie de posibilitate.

nita-leibniz

 

Adrian Niţă, Leibniz, Paideia, Bucureşti, 1998

Lucrarea este o monografie cuprinzătoare a marelui filosof ce prezintă: reperele biografice, opera scrisă, prezenţa în lume, imaginea de sine, mitologia personajului, percepţia în actualitatea vremii, percepţia istorică, destinul postum.

 

 

 

 

 

b) Cursuri

Adrian Niţă, Metodologie, Ars Docendi, Bucureşti, 2005

nita-metodologie

Lucrarea se adresează în special studenţilor Facultăţilor de Filosofie, fiind un curs introductiv în problematica metodelor de cercetare folosit în acest câmp intelectual. Abordarea este preponderent sistematică, dar am urmărit să evidenţiem şi aspectele istorice ale diferitelor metode şi procedee, ţinând cont de legătura indisociabilă dintre metodă, ca o cale de urmat, şi conţinut. Metodologia ca disciplină filosofică îşi propune prezentarea principalelor căi de cercetare filosofică şi totodată a principalelor sisteme filosofice, sau cu alte cuvinte, căile cu drumuri cu tot. Acesta este motivul pentru care am tratat despre metoda demostraţiei, metoda transcendentală, metoda analizei, metoda hermeneutică, metoda fenomenologică, metoda dialectică, metoda sistemică şi metoda constructivistă. În cazul fiecărei metode am prezentat elementele de bază susţinute de întemeietorii acestor metode, dar şi unele contribuţii şi particularităţi ale urmaşilor acestora.

Având în vedere legăturile care există între metodologia generală şi metodologia filosofică, precum şi relaţiile metodologiei filosofice cu metodologia ştiinţei şi cu logica am tratat câteva teme şi din câmpurile acestor discipline, cum sunt observaţia, experimentul, ipoteza, explicaţia, legea, modelul, inducţia, deducţia etc.

Fiind un curs introductiv, adresat studenţilor din anul întâi, am urmărit ca tratarea problemelor să fie complet expozitivă, limitându-ne la expunerea diferitelor metode fără a lua o atitudine critică faţă de o abordare metodică sau alta. Temeiul acestei opţiuni este dublu: pe de o parte, vrem ca fiecare student după ce se familiarizează cu metodele folosite în filosofie să o folosească pe cea pe care o consideră mai apropiată de structura sa intelectuală, iar pe de alt parte, pentru că noi considerăm că numai astfel va fi posibil un rodnic dialog filosofic. Numai prin cunoaşterea preocupărilor din alte orizonturi filosofice (posibil, şi dezirabil, toate) poate să fie posibil un fructuos dialog filosofic. Acest fapt este cu atât mai presant în perioada în care Europa se pregăteşte pentru unificare. Se va putea vorbi de o Europă unită, de o Europă filosofică numai atunci când dialogul se va auzi şi va lăsa în umbră extremismele şi exagerările de o parte sau de alta a unor baricade ce se mai zăresc încă.

 

 

c) Traduceri

leibniz-scrieri-filosofice

G.W. Leibniz, Scrieri filosofice (traducere, studiu introductiv, notiţe introductive şi note de Adrian Niţă), All, Bucureşti, 2001

Lucrarea prezintă pentru prima oară publicului român câteva studii ale lui Leibniz (Principiile naturii şi graţiei întemeiate pe raţiune, Despre ceea ce este independent de simţuri şi materie, Consideraţii despre teoria unui spirit universal unic), precum şi o parte a corespondenţei filosofice purtate cu Malebranche, principese Sophie şi Sophie Charlotte, şi cu Pierre Bayle. În aceste opere, Leibniz continuă critica generală a cartezianismului şi prezintă, cu o vigoare tot mai evidentă, propria teorie a armoniei prestabilite. Filosoful aduce noi argumente în favoarea ideii că sufletul nu este o substanţă cugetătoare, ci o substanţă simplă, înzestrată cu forţă, adică o monadă.

 

 

 

 

 

Etienne Gilson, Tomismul, traducere de Adrian Niţă, Humanitas, Bucureşti, 2002

gilson-tomismul

 

 

Cu Tomismul, lucrare de referinţă în domeniu, autorul revine asupra unei teme care l-a însoţit de-a lungul întregii sale activităţi de cercetare. Fără să-şi piardă caracterul de introducere istorică, volumul luminează principalele articulaţii ale doctrinei lui Toma d'Aquino, insistând asupra elementelor de filosofie raţională pe care le conţine teologia tomistă. Este o carte indispensabilă pentru toţi cei care vor să-şi însuşească gândirea atât de des invocată si atât de puţin cunoscută a filozofului care şi-a pus o amprentă inconfundabilă asupra catolicismului.

 

d) Editare şi coordonare


Adrian Niţă (coord.), Natura timpului, Pelican, Giurgiu, 2006

Natura-timpului

 

 

Lucrarea grupează studii elaborate de Solomon Marcus, Jean-Louis Vieillard-Baron, Adrian Niţă, Mircea Itu, Viorel Cernica, Claudiu Mesaroş, Alexandru Petrescu, Valentin Protopopescu, Costică Stoenescu, IL Muntean ce tratează o plajă largă de probleme: timp şi istorie, timp şi mit, problematica timpului la Aristotel, Kant sau implicaţiile contemporane ale temporalităţii internetului, infinitatea temporală, timp şi cauzalitate, posibilitatea călătoriei în timp.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Adrian Nita (ed.), Leibniz`s Metaphysics and Adoption of Substantial Forms, Springer Verlag, Dordrecht, 2015 Leibnizs Metaphysics

 

This anthology is about the signal change in Leibniz’s metaphysics with his  explicit adoption of substantial forms in 1678-79. This change can either be seen as a moment of discontinuity with his metaphysics of maturity or as a moment of continuity, such as a passage to the metaphysics from his last years. 

Between the end of his sejour at Paris (November 1676) and the first part of the Hanover period, Leibniz reformed his dynamics and began to use the theory of corporeal substance. This book explores a very important part of the philosophical work of the young Leibniz.

Expertise from around the globe is collated here, including Daniel Garber’s work based on the recent publication of Leibniz's correspondence from the late 1690s, examining how the theory of monads developed during these crucial years. Richard Arthur argues that the introduction of substantial forms, reinterpreted as enduring primitive forces of action in each corporeal substance, allows Leibniz to found the reality of the phenomena of motion in force and thus avoid reducing motion to a mere appearance.

Amongst other themes covered in this book, Pauline Phemister’s paper investigates Leibniz’s views on animals and plants, highlighting changes, modifications and elaborations over time of Leibniz’s views and supporting arguments and paying particular attention to his claim that the future is already contained in the seeds of living things. The editor, Adrian Nita, contributes a paper on the continuity or discontinuity of Leibniz’s work on the question of the unity and identity of substance from the perspective of the relation with soul (anima) and mind (mens).

 

 

Leibniz, Metafizica, coord. Adrian Niță, traducere de Rucsandra Dascălu, Dana Dinu, Magdalena Indrieș, Adrian Niță, Delia Șerbescu, Elena Emilia Ștefan, note de Adrian Niță, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2015

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                    Leibniz, Opere, vol. 1, Metafizica grupează cele mai importante texte metafizice,  aranjate în ordine cronologică. Astfel, se pot observa Leibniz, Metafizica două puncte de tensiune în gândirea metafizică leibniziană: unul apare în 1679 şi celălalt în 1695. Dacă primul moment de tensiune este datorat adoptării formelor substanţiale, cel de-al doilea moment de tensiune are ca obiect adoptarea monadelor. Cele două repere fundamentale conduc la împărţirea metafizicii leibniziene în trei importante perioade.

În prima perioadă, de tinereţe (1663-1679), se găsesc scrieri, în general, de mică întindere. Printre cele mai importante piese ale acestei perioade, pe care le publicăm acum pentru prima oară în limba română, se numără: Disputa metafizică despre principiul individuației, Confesiunea filosofului, De summa rerum.

Perioada de maturitate, în care se manifestă metafizica substanţei corporale (1680-1695) conține mari lucrări de sinteză precum: Disertație metafizică, Nou sistem cu privire la natura și comunicarea substanțelor.

În fine, perioada târzie, dominată de metafizica monadologică (1696-1716), conține lucrările cele mai importante, și totodată cele mai celebre din întreaga operă: Despre originea radicală a lucrurilor, Principiile naturii și harului întemeiate pe rațiune, Monadologia.

 

 

 

 

 

 

 

Leibniz, Limba universală, caracteristica universală, calculul logic, coord. Adrian Niță, traducere de acad. Alexandru Boboc, Leibniz Limba_universalaDana Dinu, Aurel Lupu, Elena Emilia Ștefan, Introducere și note de Adrian Niță, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2015

Volumul grupează texte scrise de Leibniz despre limba universală, caracteristica universală și calculul logic - cu câteva mici excepții, traduse pentru prima dată în limba română.

            Bogăția ideilor din scrierile prezente în volumul de față este atât de mare, încât nimeni nu-l poate întrece din acest punct de vedere pe autorul Monadologiei, după cum afirmă Frege, părintele logicii moderne: ,,Leibniz a răspândit în scrierile sale o asemenea bogăție de germeni de gânduri, încât nici un altul nu se poate măsura cu el în această privință. O parte a acestor germeni a devenit activă încă din timpul său, chiar prin conlucrarea sa asupra dezvoltării, o alta a căzut în uitare, fiind redescoperită mai târziu și dezvoltată mai departe. Aceasta ne îndreptățește la așteptarea a încă ceva nou în operele sale (care pare acum mort și îngropat). La aceasta e de considerat gândul unei lingua characteristica susținută de Leibniz cu multă perseverență de-a lungul întregii vieți, care la el, s-a împletit strâns cu cea a unui Calculus ratiocitor.” (Frege, Nachgelassene Schriften, 1983, p. 9).

            Publicul larg, dar și cercetătorii români ce activează în domenii diferite, de la logică la matematică, de la lingvistică la filosofia științei vor avea acum la îndemână un amplu material care le va permite să cerceteze în profunzime, sistematic și istoric, toate aspectele logicii lui Leibniz.

 

 

 

 

 Leibniz Corespondenta Leibniz, Corespondența cu Foucher, Nicaise, Bossuet, Sophie și Sophie Charlotte, coord. Adrian Niță, traducere de Adrian Niță, Delia Șerbescu, Introducere Adrian Niță, Note Adrian Niță, Ionuț Răduică, Delia Șerbescu, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2015

 

Volumul de corespondență grupează corespondența lui Leibniz cu Foucher,

 Nicaise, Bossuet, Sophie și Sophie Charlotte. Scrisorile sunt prezentate în ordine

 cronologică, cu fiecare corepondent în parte, astfel încât se poate observa cu

 ușurință evoluția dialogului filosofic. Printre temele abordate se numără: eroarea

 lui Descartes cu privire la conservarea cantității de mișcare, argumentele

 existenței lui Dumnezeu, legea continuității, iubirea, fericirea, natura corpului,

 teoria substanței etc.

 

 

 

 

 

 

 

Cine e online

Avem 45 vizitatori și niciun membru online

Număr de vizitatori

343319