Parlamentul European a votat marţi, 12 septembrie, pentru Ungaria, activarea articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene, ca o măsură sanitară, de protecţie a valorilor comune ale Europei. Construcţia noastră comună, chiar dacă este în plin proces de edificare, se bazează pe respectarea libertăţii, demnităţii şi egalităţii, pe respectarea demnităţii umane şi a drepturilor omului, precum şi pe valoarea politică fundamentală – statul de drept.

Ungaria, dar şi celelalte ţări din grupul Vişegrad, acţionează de mai mulţi ani la limitele respectului pentru valorile europene, astfel încât votul de ieri era previzibil. Chiar şi politic era previzibil, căci formaţiunea europeană PPE, ce a sprijinit mereu FIDESZ şi pe Viktor Orban, şi-a schimbat recent atitudinea şi nu  mai vrea să tolereze abaterile de la democraţie ce se văd din avion în cazul Ungariei.

Pe lângă învăţămintele trase din acest vot din punctul de vedere al politicii europene, este evident că pentru România avem aici un puternic semnal de alarmă. Atât opinia publică europeană, cât şi oficialii europeni cunosc foarte bine evoluţiile politice dâmboviţene, ştiu derapajele de la democraţie, au aflat despre încălcările repetate ale drepturilor omului şi ale lipsei de respect pentru statul de drept exercitate în România în mod constant în ultimii ani, sub conducerea PSD-ALDE-UDMR.

Nu avem de ce să ne mirăm dacă vom vedea că România va fi următorul stat chemat la ordine; să nu ne lamentăm şi să nu aruncăm din nou vina de străini, pe ,,agenturile externe” dacă se cere pedepsirea cu suspendarea României de la vot sau cu retragerea dreptului de a prezida Consiliul Uniunii Europene. Este evident că un stat care nu vrea, nu ştie sau nu poate să apere valorile comune ale Uniunii, nu va fi în stare să le promoveze atunci când va conduce o importantă instituţie europeană.

Votul europarlamentarilor români spune multe despre Ungaria şi percepţia realităţilor de acolo, dar mai ales despre România şi Europa. Au votat împotriva activării articolului 7 nu mai puţin de cinci persoane (Norica Nicolai şi Renate Weber, de la grupul european ALDE; Csaba Sogor, Iuliu Winkler, Traian Ungureanu, de la grupul PPE), s-au abţinut 3 europarlamentari români (Ramona Mănescu şi Theodor Stolojan, de la PPE; Doru Frunzulică, de la SD), au votat pentru 18 români (Monica Macovei – grupul ECR; Daniel Buda, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu, Siegfried Mureşan, Cristian Preda, Mihai Ţurcanu, Adina Vălean – grupul PPE; Andi Cristea, Maria Grapini, Cătălin Ivan, Dan Nica, Ioan Mircea Paşcu, Emilian Pavel, Răzvan Popa, Daciana Sârbu, Claudiu Tănăsescu, Claudia Ţapardel – grupul SD), au lipsit 6 persoane.

Din voturile împotrivă, cel mai greu de înţeles este votul Renatei Weber şi al lui Traian Ungureanu. Renate Weber a intrat în Parlamentul European după o activitate de militant în domeniul apărării drepturilor omului! Mai mult, a fost preşedintele Fundaţiei Soros pentru o societate deschisă, adică fundaţia ce a contribuit cel mai mult la promovarea statului de drept şi a democraţiei în România în anii 90. Faptul că acum susţine că nu ştie dacă activarea articolului 7 din Tratat este soluţia derapajelor democratice e o urmare clară a orbirii ideologice pentru acest membru ALDE. Tendinţa de a apăra ce se petrece în România, destul de similar din multe puncte de vedere cu ce avem în Ungaria (şi mult mai grav, din alte puncte de vedere) o face pe Renate Weber să creadă că activarea ar fi un demers nepotrivit.

O mirare şi mai mare este votul lui Traian Radu Ungureanu, intrat în Parlamentul European în urma activităţii publicistice, gazetăreşti din ţară. Dacă în 2009, TRU apăra democraţia şi valorile democratice, se pare că acum el vrea să iasă în evidenţă ca un apărător al idealurilor iliberalismului. Cu alte cuvinte, TRU vrea să ia voturi, la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, în special de la votanţii PSD.

Asta în caz că nu cumva TRU a trecut efectiv în barca PSD, căci într-un articol recent, publicat aici, pe blogul Adevărul, ,,Moya PSD!”, el susţine că mişcarea ,,rezist” este un fel de moft, iar campania şi sloganul acesteia sunt de o ,,stupiditate fără temeri”.

Dar dincolo de învăţămintele cu privire la Weberi şi alţi pseudo-activişti din domeniul drepturilor omului şi pseudo-intelectuali, rămâne un fapt cert: activarea articolului 7 nu priveşte pe Ungaria, ci pe România; nu este numai despre Ungaria, ci şi, sau mai ales, despre România.

(Adevărul, 13 septembrie 2018)

Pin It on Pinterest

Share This