Depunerea la Parlament a proiectului cu privire la sancționarea propagandei comuniste a ridicat numeroase luări de poziții. Unii se tem că s-ar putea să fie pedepsită cu închisoarea orice discuție despre comunism; alții se tem că ar putea ajunge la închisoare pentru că poartă pe șapcă semnul secera și ciocanul.

Orice lege este perfectibilă, din fericire, în sensul că nu este perfectă, nu are cum să mulțumească pe toată lumea, dar politizarea excesivă, ocolirea problemei reale sau simpla aruncare cu praf în ochii adversarului nu vor reuși să mascheze fantoma comunismului ce ne bântuie. Fantoma asta nu numai că se plimbă liberă prin Europa, dar în România, avem dovada în ultimele zile, continuă să facă ravagii.

România a suferit de pe urma regimului comunist mai mult decât oricare altă țară din blocul estic; toți cei care au trăit în Ungaria, Polonia și restul țărilor știu diferențele chiar și numai dacă au fost în vizită la noi sau dacă au stat la mare câteva zile. Nici nu e nevoie să se aducă în sprijin, ca argumente, milioanele de victime ale acestui regim criminal, ce a exilat, deportat, băgat la beci, trimis la Jilava, Sighet sau alte zeci de închisori, torturat, ștrangulat, otrăvit, împușcat, trimis la Canal, bătut cu vergeaua și alte procedee violente de pedeapsă milioane (sublinez: milioane) de persoane.

Sunt sigur că toți apărătorii de azi ai comunismului cunosc toate aceste crime. Și atunci, veți întreba, de ce se opun sancționării propagandei comuniste?

Să spun de la bun început că proiectul propune, ca în România anului 2019, să fie tratate identic fascismul și comunismul: practic, proiectul vrea să fie o modificare prin adăugare a elementelor cu privire la comunism din Ordonanța nr 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob. Așadar, România are nevoie să trateze egal fascismul și comunismul, pe considerentul că, dincolo de alte aspecte, cele două sunt egal de vinovate în raport cu violența pe care au propagat-o. Societatea noastră are nevoie de o măsură sanitară, are nevoie de o măsură care să contribuie la însănătoșire, căci raportarea la comunism are nevoie să fie asumată. Asumarea trecutului înseamnă tocmai garanția că nu se vor repeta acele orori. Poate că, peste două decenii, peste un secol, România va reveni și va fi pregătită să abroge legea aceasta, astfel încât propaganda comunistă să fie admisă. Dar la noi, acum, nu e valabilă argumentarea că în Franța, sau Luxemburg, nici măcar în SUA, propaganda comunistă nu este sancționată. Pentru francezi, de exemplu, comunismul este o simplă teorie, o simplă ideologie, nicidecum nu a provocat milioane de victime.

Cea mai mare neînțelegere vine din faptul că proiectul ar interzice discuțiile despre comunism, sau ar interzice dezbaterile, studiul, scrierea de articole sau teze de doctorat  cu privire la comunism. Cine citește proiectul de lege poate să vadă că încă din articolul 1 se precizează că interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter comunist este strict legată de propagandă, de incitarea la ură și violență. Cu alte cuvinte, nu discuțiile despre comunism din școli sunt incriminate, ci propaganda comunistă în cazul în care ar fi făcută în școli.

Legat de școală, faptul cel mai uimitor pentru mine este că am întâlnit universitari care se tem că pe viitor s-ar putea să fie pasibili cu închisoarea. Înclin să cred că toți acești oameni învățați, care știu să citească un proiect de lege, adică nu iau ca atare tot ce aud pe la televizor, dau dovadă în aceste zile de teamă. Este o teamă ce vine din necunoscut, din spaima de schimbare, mai ales dacă avem în vedere scoaterea lor din obișnuințe vechi. Or, proiectul nu spune nimic despre sancționarea simpatizanților stângii, nici măcăr despre simpatizanții partidului de guvernământ (ce se trage direct din fostul partid comunist).

Articolul 2 vine să lămurească exact acest aspect, căci aici se spune că prin organizație cu caracter comunist (las deoparte referirie legate la fascism) se înțelege un grup format din trei sau mai multe persoane ce își desfășoară activitatea în scopul promovării ideilor, concepțiilor și doctrinelor comuniste, precum ura și violența pe motive etnice, rasiste sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, naționalismul extremist. Cu alte cuvinte, proiectul precizează clar faptul că nimeni din universitate nu are a se teme dacă nu face propagandă comunistă; în general, ca și în czul oricărei legi, nimeni nu are a se teme dacă se poartă corect, dacă acționează în limitele respectării legii.

Închei prin a spune că oricum ar sta lucrurile, oricât ar fi de grele argumentele dintr-o parte sau alta, inclusiv cele politice, discuția despre nevoia de sancționare sau de nesancționare a propagandei comuniste este extrem de actuală și de rodnică pentru societatea noastră. Mai ales că Parlamentul României are o componență actuală ce ne face să credem că un proiect inițiat de opoziție are șanse extrem de mici să fie votat.

Publicat în Adevărul, 26 martie 2019

Linc: https://adevarul.ro/news/politica/sanctionareasau-nesanctionarea-propagandei-comunistet-1_5c9a16ce445219c57eb23e8e/index.html

Pin It on Pinterest

Share This