Voi începe prin a reaminti un fapt istoric. În urmă cu 32 de ani, în noiembrie 1987, muncitorii din Brașov au avut curaj să protesteze împotriva nedreptăților sistemului comunist aflat în plină eră ceaușistă. Deși inițial a vizat revendicări economice (sistemul comunist operase tăieri de salarii), protestul a cuprins în câteva zile întregul oraș și a condus la revendicări sociale și politice.

Curajul acestor oameni de a ieși în stradă într-un regim tiranic trebuie să ne fie tuturor drept învățătură și să avem tăria să-l urmăm, pentru noi și, mai ales, pentru binele copiilor noștri. Exact asta au avut în gând câțiva procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, ce au dat dovadă de un curaj uriaș, ieșind să protesteze public față de neregulile din justiție. Curajul procurorilor brașoveni merită să fie subliniat cu tărie.

Deși pare greu de acceptat că la 32 de la Revoluție, când mii de oameni au murit pentru ca noi să trăim liber, România ajuns în aceeași situație: este nevoie de mult curaj pentru a protesta – semn că cei o mie de oameni ce au murit pentru noi au murit degeaba. Coaliția PSD-ALDE-UDMR a reușit să întoarcă țara în urmă cu câteva decenii și să ne plaseze în plină dictatură.

Asemănarea celor două proteste brașovene este foarte clară la nivelul contextului juridic: în justiție independența a murit, astfel încât s-a ajuns ca ministerul și guvernul în general să decidă cine este vinovat sau nevinovat. Asistăm azi, la fel ca în era comunistă, ca verdictul vinovat sau nevinovat să nu se mai dea în sala de judecată, de către judecător pe baza probelor din dosar, ci în guvern sau la ședințele de partid. Au murit sute de oameni la Revoluție ca să vedem în aceste zile cum guvernul stabilește prin ordonanță chiar și modificarea unor sentințe definitive.

Cea mai fantastică asemănare, deși este uluitoare și incredibilă, este la nivelul emoțiilor și simțămintelor oamenilor: la fel ca și în era comunistă, frica a devenit azi generalizată. În aceste zile, procurorii și judecătorii se tem că vor fi anchetați, se tem că-și vor pierde locul de muncă. Deși știu că nu mai sunt independenți, și deci că statul de drept a murit odată cu democrația în România, ei nu protestează de frică. Le este frică să nu fie anchetați de justiția paralelă condusă de noua Suzana Gâdea, adică de Adina Florea. Le este frică să nu-și piardă postul. Le este frică să nu rămână fără pensie (să notez că o pensie de magistrat nu este una de 2-3000 de lei, ca cea a unui universitar, ci este de câteva ori mai mare).

Protestul procurorilor brașoveni, chiar dacă va fi urmat de alte proteste ale altor magistrați, este exemplar și din alt punct de vedere. Așa cum s-a mai scris în presă, mai mult, chiar aici pe blogul Newsweek, de către Ramona Ursu, în textul ,,Mafioții au trecut de linia roșie. Ce facem, domnilor magistrați?”), magistrații sunt cei mai buni cunoscători ai tuturor detaliilor cu privire la neindependența justiției. Noi, cei din afara sistemului, adică opinia publică, înțelegem numai lucrurile mai importante ale unor aspecte juridice. Magistrații știu cel mai bine că independența este grav afectată în aceste zile și că asta pune în pericol tot ce ține de viața noastră. Dar, cu toate acestea, ei aleg să tacă (să notez în paranteză o notabilă excepție: Cristi Danileț).

Tăcerea magistraților înseamnă consfințirea victoriei celor care au atacat statul de drept și democrația din România. Căci, nu trebuie uitat acest aspect, este greu de crezut că se mai poate opri bulgărele de zăpadă al fărădelegilor infractorilor și că în doi ani România ar putea să se redreseze, să zicem, prin alegeri. În acest ritm, în România alegerile nu au cum să fie libere: se va manipula, dezinforma, frauda pe față; nimeni și nimic nu poate opri un infractor să-și realizeze scopurile. Fără justiție, alegerile nu au cum să fie libere.

Acest joc dintre frică și curaj, dintre frica magistraților și curajul protestatarilor care apără justiția (fie că sunt procurori ori judecători, fie că sunt milioane de cetățeni) va fi de urmărit în cei doi ani care ne stau în față, cu patru runde de alegeri.

 

Adevărul, 21.02.2019

Linc: https://adevarul.ro/news/politica/despre-frica-curaj-romania-anilor-2019-2020-1_5c6ed4b2445219c57e6f1dfd/index.html

 

Pin It on Pinterest

Share This