Cărți

Cărți publicate la edituri din străinătate

Adrian Nita (ed.), Leibniz’s Metaphysics and Adoption of Substantial Forms, Springer Verlag, Dordrecht, 2015.

The anthology is about the signal change in Leibniz`s metaphysics with his explicit adoption of substantial forms in 1678-1679. This change can either be seen as a moment of discontinuity with his metaphysics of maturity or as a moment of continuity, such as a passage to the metaphysics from his last years. Between the end of his sejour at Paris (November 1676) and the first part of the Hanover period, Leibniz reformed his dynamics and began to use the theory of corporeal substance. The book explores a very important part of the philosophical work of the young Leibniz.

Expertise from around the globe is collated here: Roger Ariew (University Of South Florida), Richard Arthur (McMaster University, Canada), Stefano di Bella (University of Milan), Andreas Blank (Paderborn University), Daniel Garber (Princeton), Paul Lodge (Oxford), Lucio Mare (University of South Florida), Adrian Nita (University of Craiova), Enrico Pasini (University of Torino), Pauline Phemister (University of Edinburgh), Markku Roinila (University of Helsinki).

 

Adrian Niţă, La métaphysique du temps chez Leibniz et Kant, L’Harmattan, Paris, 2008

La métaphysique du temps chez Leibniz et Kant présente les relations et les divergences entre les théories du temps soutenues par ces deux grands philosophes. Adrian Nita démontre que la critique de Kant, qui revêt souvent une forme virulente, doit être prise avec beaucoup de précautions. Le temps est pour Leibniz non pas tant un ordre de successions que le fondement de l’ordre. En comprenant le temps comme une condition de possibilité, l’auteur propose une forme de l’idéalisme nommé idéalisme conditionnel, et à partir de ce fondement, il montre aussi bien les ressemblances des deux théories que certaines conséquences tout a fait intéressantes à propos de la composition, des antinomies et d’autres thèmes kantiens.

 

 

---

Cărți publicate la edituri din România

 

Adrian Niță, Membranele înțelegerii, Institutul European, Iași, 2023

  Lucrarea Membranele înțelegerii continuă și dezvoltă câteva idei dintr-un proiect mai larg, dedicat epocii spiritului. În lucrarea Epoca spiritului (2020) se analizează relația suflet, rațiune, spirit, și se pune în evidență trecerea omului de la vârsta sufletului la cea a rațiunii; apoi, odată cu încheierea virtuților constructive ale rațiunii, se arată trecerea la epoca spiritului. Dacă prima epocă stă sub semnul lui Augustin (ce întemeiază filosofic ideile Sfântului Pavel), cea de-a doua stă sub semnul lui Descartes (Leibniz, Kant și alții). Epoca spiritului, în schimb, se centrează pe categoria de înțelegere, dat fiind faptul că lumea mileniului trei este, sau ar trebui să fie, structurată de înțelegere. Având o relație privilegiată cu etica, trecerea de la suflet la rațiune și apoi la spirit este consonantă cu trecerea de la cosmos la univers și respectiv la lume, sau, disciplinar, de la teologie, la știință, și apoi la etică – așa cum vedem la Jean Luc Marion și alții.

În Membranele înțelegerii se analizează semnele epocii spiritului așa cum se reflectă în literatura actuală (în special, de după anul 2000), la: Jose Saramago, Javier Marias, Carlos Franz, Orhan Pamuk, Salman Rushdie, Michel Houellebecq, Bogdan Suceavă, Ian McEwan, Mircea Cărtărescu.

 

Adrian Niță, Epoca spiritului, Institutul European, Iași, 2020

 

  La o primă vedere, Descartes (în Meditații despre filosofia primă)  îl urmează pe Augustin: cu peste un mileniu mai înainte, acesta a scris Solilocvii cu privire la aceleași teme, Dumnezeu și sufletul. Privind însă în profunzime, cele două abordări sunt complet diferite. Augustin se află la originea unei lungi tradiții cu privire la suflet (alături de Sfântul Pavel), ce face din acesta casa Adevărului; Descartes, pe de altă parte, inaugurează o epocă în care nu sufletul, distrus de fapt de Descartes, este eroul principal, ci rațiunea.

Avem aici schițată o parte din problema centrală a acestei cercetări: care este elementul fundamental al omului mileniului 3? Ce urmează după epoca sufletului și epoca rațiunii? Vedem cu toții, cum unii se (și ne) caracterizează drept post-moderni, adică drept cei care venim după modernitate: să nu fie nimic după modernitate? Să fi distrus rațiunea chiar totul?

Lucrarea de față are în centru spiritul, căci suntem convinși că după suflet și rațiune, spiritul este cel care ne unifică și ne face mai buni, într-o lume plină de provocări, inclusiv cele generate de epidemia de coronavirus.

Mileniul trei va fi al spiritului sau nu va fi deloc.

 

Adrian Niță, Teoria substanței la Leibniz, Editura Academiei, București, 2018

 Substanța reprezintă una din principalele căi de intrare în vastul sistem metafizic elaborat de Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716). Aflat mereu între antici și moderni, Leibniz simte nevoia să-i reconcilieze, rezultatul fiind un sistem complex, multiplu ramificat și stratificat. Inițial, adoptă formele substanțiale (începând cu 1679), fapt ce pare să-l alinieze aristotelismului. Pe baza lor se reintroduce finalitatea, dar fără a se explica aspectele fizice ale lucrurilor, ci numai pe cele metafizice. După adoptarea monadelor (începând cu 1695-1696), Leibniz se desprinde de Aristotel ca să intre pe propriul său drum.

Lucrarea pune în evidență câteva din contribuțiile noastre, și anume idealismul condițional, dilema compoziției, cvasimonismul, timpul ca o condiție de posibilitate, adoptarea formelor substanțiale etc.

 

 

Adrian Niță, Filosofie și literatură. Eseuri și cronici de tranziție, Editura Tracus Arte, București, 2014

Lucrarea de față, Filosofie și literatură. Eseuri și cronici de tranziție, își propune să aducă în lumină o parte din elementele stilului literar al filosofilor contemporani. Nu va fi, așadar, o lucrare de teorie literară, ci va încerca să aplice o serie de elemente ale teoriei literare în vederea decelării modalităților literare prin care sunt avansate ideile filosofice. Dacă problematica expresiei este importantă pentru un autor de lucrări de filosofie (cum e cazul autorilor recenzați aici), este esențială relația autorului atât cu cititorii săi cât și cu specialiștii din domeniu. Este motivul pentru care o serie de lucrări de filosofie trec neobservate, sau nu se vând, sau nu sunt înțelese de public. Toate aceste aspecte explică criza prin care trece filosofia în România (solidar cu ceea ce se petrece la nivel european). Din această perspectivă, rolul specialiștilor care să scrie despre cărți de filosofie este deosebit de important pentru lumea culturală românească.

 

Adrian Niţă, Existenţă şi predicaţie, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2012

Lucrarea prezintă problematica centrată în jurul întrebării ,,este existența (,există’) un predicat?”, prin îmbinarea unor aspecte istorice (atât clasice cât și moderne) cu cele sistematice (proprii logicii, filosofiei logicii sau logicii filosofice). Sunt astfel trecute în revistă: teoriile și modelele predicației, rolul lui Kant în dezbaterea cu privire la predicativitatea sau nepredicativitatea existenței (și astfel cu privire la problematica construită în jurul celebrului argument ontologic); răspunsurile aduse de Frege, Russell, Quine etc. O parte întinsă din lucrare prezintă argumentele în favoarea tezei că existența este predicat, cu un accent special pus pe abordarea proprie logicii libere de presupoziții existențiale.

 

Adrian Niţă, Polemice, Grinta, Cluj-Napoca, 2011

Reunind comentarii apărute în Observator cultural, Timpul, Cultura, Altitudini, Revista 22, Contemporanul, Saeculum ş.a., volumul Polemice pe care ni-l propune Adrian Niţă este locul geometric al unor opţiuni, al unei identităţi intelectuale. Nu avem de-a face doar cu delimitări, ci şi cu clarificări de poziţii, analize sau chiar adeziuni. Prima secţiune conţine exclusiv texte de întîmpinare a unor volume filozofice sau adiacente filozofiei. În partea a doua şi a treia, autorul nu ezită să se pronunţe răspicat în chestiuni controversate ale istoriei noastre recente (colaboraţionismele sau angajamentele intelectuale totalitare, lustraţia etc.), după cum nu se fereşte să denunţe, în cîteva rînduri, derapaje politice „la vîrf”, cu efect nociv asupra mediilor culturale. Îmi place eleganţa „cordială” a polemicilor lui Adrian Niţă, străine de orice inflamări umorale, îmbăţoşări arogante sau derapaje isteroid-pamfletare (prea adeseori prezente, din păcate, la destui dintre adversarii săi de idei). Fie că te afli în acord sau în dezacord cu opţiunile şi poziţiile exprimate de Adrian Niţă, citindu-le ai senzaţia că respiri aerul curat al civilităţii şi normalităţii.

Paul Cernat

Adrian Niţă, Noica: o filosofie a individualităţii, Paideia, Bucureşti, 2009

Lucrarea Noica: o filosofie a individualităţii, de Adrian Niţă, tratează despre o temă ce străbate ca un fir roşu întreaga operă a marelui filosof, şi anume relaţia dintre individual şi general. Sunt trecute în revistă: holomerul şi teoria individualului formal, fiinţa de prima instanţă, tentativa de a găsi universalul în şi prin idiomatic, exacerbarea individualistă interbelică. Autorul demonstrează că trăsăturile fundamentale ale individualităţii de tip nicasian se suprapun aproape perfect peste trăsăturile individualului romantic. Concluzia cercetării are marele merit că aruncă o lumină complet diferită asupra unor importante teme ideologice (naţionalismul, protocronismul, neimplicarea civică etc.) şi metafizice (identitate şi individuaţie, intensiunea şi extensiunea termenului „individual” la Noica, instanţele fiinţei etc.), ce are darul de a sublinia cât de profund era conectat Noica cu marea filosofie europeană.

 

Adrian Niţă, Deşertul interogaţiilor, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2007

Lucrarea Deşertul interogaţiilor prezintă într-o formă interogativă – fapt ce reprezintă un element absolut de noutate în literatura filosofică, şi nu numai – câteva din cele mai importante interogaţii metafizice elaborate de filosofi de-a lungul timpului: dacă Unu există, ce i se întâmplă lui?, Ce este fiinţa?, De ce există ceva mai degrabă decât nimic?, De ce este de fapt fiinţare şi nu, mai curând, Nimic? Este metafizica în genere posibilă? Există Dumnezeu? Ce este timpul? Este existenţa un predicat? De ce există statul şi nu mai curând anarhia? Cum e cu putinţă ceva nou? Cum e să fii liliac? Cum e posibilă geneza cosmică? Reconstrucţia în manieră interogativă a acestor 12 întrebări fundamentale ale metafizicii a permis totuşi elucidarea răspunsurilor, căci la fiecare capitol în parte s-a urmărit să nu se ocolească acest important aspect al interogaţiilor metafizice.

 

Adrian Niţă, Timp şi idealism, Paideia, Bucureşti, 2005

Lucrarea prezintă relaţiile şi divergenţele dintre teoriile despre timp susţinute de Leibniz şi Kant. Punctul de plecare al lucrării este critica făcută de Kant, ce îi atribuie lui Leibniz teza că timpul este o determinaţie a lucrului în sine. Se demonstrează să susţinerea lui Kant trebuie luată cu multă precauţie deoarece, deşi pentru Leibniz timpul caracterizează monada, există serioase diferenţe între monada lui Leibniz şi lucrul în sine kantian. Apropierile dintre cele două teorii ies în evidenţă şi mai pregnant prin constatarea şi demonstraţia autorului că Leibniz susţine o formă de idealism, numită de autor idealism condiţional, avându-se în vedere că timpul este o condiţie de posibilitate.

 

 

 

Adrian Niţă, Leibniz, Paideia, Bucureşti, 1998

Lucrarea este o monografie cuprinzătoare a marelui filosof ce prezintă: reperele biografice, opera scrisă, prezenţa în lume, imaginea de sine, mitologia personajului, percepţia în actualitatea vremii, percepţia istorică, destinul postum.