Biblioteca ideală a lui Bogdan Suceavă pare să fie una ce cuprinde exclusiv cărți de matematică, după cum aflăm din recenta sa lucrare Memorii din biblioteca ideală (Iași, Polirom, 2013). Este o bibliotecă mobilată cu lucrări al unor mari matematicieni români și străini: Gheorghe Țițeica, Dan Barbilian, Solomon Marcus, Euclid, Gauss, Riemann, Bang-Yen Chen etc.
Ușor de înțeles acest fapt (autorul fiind profesor de matematică la California State University, din Fullerton), totuși trebuie luat cu mare precauție având în vedere prodigioasa și valoroasa activitate literară a unui autor ce a publicat 9 volume de nuvele, poeme, romane și eseuri. Din recenta sa lucrare, un cititor neprevenit, adică unul care nu cunoaște activitatea literară a autorului, și care, eventual, a sărit peste pagina de prezentare, ar putea înțelege că autorul este un pasionat al matematicii, un împătimit cercetător care-și petrece tot timpul în bibliotecile de matematică din București, Fullerton sau alte orașe ale lumii.
Referințele la literatură se fac, în special, în capitolul Codul secret – note pentru o mărturisire literară. Aici autorul mărturisește că pentru el actul literar vizează obținerea esenței. De exemplu, în Imperiul generalilor târzii sau în Noaptea când cineva a murit pentru tine, Bogdan Suceavă oferă cititorului o imagine-nucleu despre realitățile românești; este un fel de hologramă, ca și cum autorul ne-ar propune imagini textuale în sticluțe mici, decantate și filtrate cu grijă, cu forme și aspecte particulare, dar care să reprezinte realitatea românească.
Această luptă veșnică cu esențele a scriitorului trimite la imaginile sculpturale ale marelui Brâncuși, dar și, sau mai ales, la esențele filosofilor. Este suficient să ne gândim la Platon, ca să vedem cât este de apropiată activitatea matematico-literară a lui Bogdan Suceavă de cea a unui filosof.
Unul dintre faptele matematice ce impresionează cititorul este legat de activitatea Gazetei matematice, autorul participând atât în calitate de rezolvitor de probleme (pe vremea când era elev de liceu) cât și în calitate de membru al juriului (în anii din urmă). Apariția acestei reviste, continuitatea ei admirabilă, personalitățile care s-au ocupat de ea, matematicienii din Societatea de matematică au făcut ca școala românească de matematică să obțină azi, ca și în mod constant de-a lungul timpului, rezultate remarcabile. Exemplul acesta al unei reviste destinate elevilor de liceu, unic în lume după știința mea, reprezintă un model ce ar trebui urmat și în alte discipline de studiu, căci va crea un mediu stimulant și provocator ce va permite, în timp, obținerea de rezultate de performanță.
Despre problematica curburii (ce ocupă partea cea mai mare din lucrare), despre noii invarianți de curbură riemannieni sau despre curbura amalgamatică propusă de autor nu este, desigur, loc să stăruim într-o pagină de revistă liuterară. Mă limitez deci la simpla semnalare a faptului că în Memorii din biblioteca ideală, autorul prezintă evoluția ideii de curbură și contribuțiile aduse în acest domeniu de-a lungul timpului de o serie de mari gânditori.
Faptul că matematicianul și scriitorul Bogdan Suceavă este atras în special de contribuțiile lui Hilbert la provocările fundamentelor matematicii, ne face să credem că formalismul aderă mai mult decât logicismul sau intuiționismul la preferințele autorului. O mărturisire importantă se întâlnește acolo unde autorul susține existența obiectelor matematice. Deși nu dezvoltă ideea, pesemne că Bogdan Suceavă are în vedere obiectele geometrice (ar fi deci interesant de știut ce crede despre susținerea existenței numerelor), căci triunghiurile, pătratele, cercurile etc. sunt ușor a fi reprezentate ca existente. În schimb, un obiect cum este un cerc pătrat nu are cum exista dată fiind contradicția implicată în această figură geometrică.
Am spus mai sus că Bogdan Suceavă se apropie prin căutarea esenței de activitatea filosofilor. Reiau această idee pentru a sublinia un fapt crucial: după opinia mea, îmbinarea dintre matematică și literatură, la Bogdan Suceavă, se face prin ideea de adevăr. Atât matematicianul, cât și scriitorul caută adevărul, luptă pentru adevăr, încearcă să-l obțină și să-l formalizeze, adică să-i dea o formă, inexistentă anterior, fie una matematică, fie una literară. Raționamentele matematicianului, argumentele folosite pentru a demonstra o idee, pot fi astfel clare și distincte, cum își doreau Descartes și Leibniz, și în acest fel pot oferi o bază redutabilă pentru buna cunoaștere a lumii în care trăim. Pe de altă parte, literatura (inclusiv cea de ficțiune; a se vedea excelentul roman Vincent nemuritorul, în care problematica filosofică a identității personale primește o remarcabilă rezolvare în manieră literară) urmărește adevărul tocmai prin esența la care aspiră să ajungă, dat fiind că nu putem avea o esență decât a unei lumi existente.
Aș vrea să închei aceste reflecții cu sublinierea clasicismului lui Bogdan Suceavă (care nu este nicidecum un postmodern, așa cum am fi tentați să credem prin unele aspecte ale operei sale): atât scrierile de matematică, prin stilul lor literar, cât și scrierile sale literare poartă amprenta unui clasicism ce incumbă ordine, armonie, echilibru, rigoare și perfecțiune formală.
(Zona literară, anul III, nr. 7-8, iulie-august 2013, pp. 51-52)
Comentarii recente