SPUNE NU VIOLENȚEI!

Descriere: În școlile din România se manifestă în ultimii ani o violență crescută: atât între copii (elevi), copii și cadre didactice, dar și în ceea ce-i privește pe părinți (părinți-copii, părinți-cadre, părinți-părinți). În condițiile în care un recent sondaj de opinie a arătat că la nivel național există nu doar toleranță cu privire la violență, dar și că părinții folosesc violența în proporție majoritară, este nevoie ca educația împotriva violenței să se efectueze încă din primii ani de viață, iar părinții să fie conștienți de uriașele daune pe care le provoacă violența în familie.

Parteneri:   Asociația ,,Societatea Leibniz din România” în parteneriat cu instituții și organizații dispuse să contribuie la dezvoltarea armonioasă, sănătoasă, fizică și emoțională a copiilor; avem în vedere atât administrația centrală (Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar etc), cât și cea locală (Primăria Capitalei, Primării de Sector etc); instituții și organizații politice

Termen de desfășurare: februarie-iunie 2018 (de continuat în anul școlar 2018-2019)

Beneficiari: Rețea școlară sector 2 (29 școli gimnaziale; 23 licee; 7 școli speciale; 1 școală postliceală)

Coordonatori: Adrian Niță, Ionuț Răduică

Livrabile: Document care să cuprindă descrierea stării de lucruri, măsuri și acțiuni întreprinse, măsuri de prevenție, propunere proiect de hotărâre pentru Consiliul Local, propuneri de îmbunătățire a legislației (OG 137/2000, Legea 217/2003, Legea 272/2004, Legea 1/2011 ș.a.)

Măsurarea succesului proiectului: Scăderea numărului violențelor se concretizează în: rezultate mai bune la învățătură, încredere (în tine și în alții), deschidere și sinceritate, atitudine prietenoasă, toleranță pentru tot ce este diferit etc.

Proiectul se desfășoară pe trei paliere:

  • Informare
  • Monitorizare
  • Consiliere

Acțiuni preconizate:

  • organizare de conferințe, dezbateri, mese rotunde
  • tipărire fluturași și pliante
  • distribuire fluturași și pliante
  • pregătire interpelare/inițiativă legislativă (sesiunea primăvară 2018)
  • pregătire proiect de hotărâre Consiliu Local sector 2 (sesiunea primăvară 2018)