România trece prin cea mai dificilă perioadă din toate punctele de vedere, economic, social, cultural, ba chiar și național dacă avem în vedere că la granițe se desfășoară un război absurd, inutil și criminal – ca orice război.

Cu toate acestea, unii se prefac că nu văd sau se mint pe ei și pe cei pe care îi administrează. Am în vedere în special festivalul guvernanților, reuniți recent, în dispreț față de  realitate (la fel cum făcea în septembrie 2021 premierul Cîțu) la BCU ca să serbeze 147 de ani de liberalism.

Sunt convins că nici un român nu contestă meritele liberalilor în istoria României moderne, dar distanța dintre liberalii ce au format România modernă și liberalii de azi este nu numai uriașă, dar mă tem că este infinită.

De câteva luni, România nu numai că nu ia măsuri liberale în economie, dar nu ia măsuri deloc – lucru perfect explicabil dacă avem în vedere că guvernul e format din ageamii și condus de un militar de carieră ce nu are nici pregătirea nici înțelegerea fenomenelor economice. Vedem zilnic urmarea dezastrului prin creșterile de prețuri, inflație, criza din energie etc. Datoria publică a României a ajuns la cote istorice, nemaiîntâlnite vreodată: 50 la sută din PIB, deși România a beneficiat de sume uriașe de la UE, venite prin PNRR.

Împrumuturile făcute de România au ajuns, și ele, la o cotă istorică – având dobânzi record; cu alte cuvinte, actualul guvern aruncă povara pe cetățean și pe guvernanții din anii următori. ,,După noi, potopul!” pare să fie deviza tandemului Ciucă-Ciolacu.

Lucrul cel mai bizar cu actuala coaliție este că este o struțo-cămilă ce împinge România înspre două direcții, dar direct în șanț. Fie că împinge spre stânga (PSD), fie spre dreapta (PNL), este cert că o conduc direct în șanț. De ce se întâmplă așa? Care să fie explicația acestui comportament iresponsabil? Inclin să cred că răspunsul este că acești guvernanți sunt complet dezinteresați de interesul general, de binele public (al cetățenilor), și sunt interesați exclusiv de binele propriu, fie cel de partid, fie cel individual. Ciolacu vrea să conserve hrăpăreții proprii din posturile cheie, din toate instituțiile publice. După unele cifre, aproximativ 40-50 la sută din posturile publice sunt politice, adică ocupate de-a lungul timpului (din ultimii 20 de ani) cu oameni veniți pe linie de partid. Mai mult, recent, în plină criză economică, acest guvern iresposnabil a angajat mii de oameni și a amplificat numărul de posturi de conducere: 118 secretari de stat și subsecretari – record absolut (guvernul Dăncilă a avut ,,numai”  110). Cu un salariu cu peste 16 000 lei, guvernul va plăti lunar aproape 2 milioane de lei numai pe salariile acestora – festival scabros al liberalismului. Dacă acesta este liberalism, Brătienii s-ar răsuci în mormânt.

               In cazul lui Ciucă, lucrurile sunt clare: este strâns cu ușa din cauza plagiatului, astfel că el încearcă din răsputeri să evite o candamnare rușinoasă și dezonorantă pentru un militar – furt intelectual.

Ajuns aici nu pot să nu amintesc câteva aspecte uluitor de identice cu ce vedem în serialul ,,In slujba patriei”. Chiar și numai câteva episoade văzăte, din cele 51, ar arăta multe din mecanismele vieții politice și economice ucrainene din anii 90 – destul de asemănătoare cu cele românești. Nu este deloc surprinzător că, în urma difuzării serialului, după Euromaidan, între 2015 și 2019, președintele Zelenski, în serial, a ajuns președintele Ucrainei în mod real. Motivul – lupta cu corupția, cu mecanisme feudale dintr-o societate ce are nevoie să se modernzeze, să se europenizeze (în film, Ucraina a aderat la UE; deci, lupta împotriva corupției a fost făcută din nevoia de aliniere cu restul țărilor democratice din Europa, și ieșirea de sub influența Rusiei). Faptul de a fi fost luptător neinfricat cu corupția, deși a fost nevoit să ia unele măsuri excepționale (azi, le putem caracteriza drept ne-democratice), a făcut ca transpunerea lor în viața reală să dea o doză uriașă de credibilitate acestui actor ajuns președinte.

Revenind acum la guvernanții noștri, nu putem să nu obervăm că nu există nici măcar intenția de a se lupta cu corupția. Nici un cuvânt din discursul public al guvernanților, din ultimul an (după înlăturarea USR din guvern) nu a făcut vreo referire la corupție, mită, trafic de influență, abuz în funcție, incompatibilități, discriminare etc. Explicația este simplă și evidentă (clară și distinctă cum ar zice Descartes): chiar ei sunt cei care conduc (administrează) rețele interlope în toate domeniile economice.

Dacă liberalii nu au înțeles că circul făcut de Cîțu în 2020-2021 se va întoarce nu numai împotriva lui, dar și împotriva PNL, și că aduce deservicii uriașe PNL, se pare că nici la ora prezentă, liberalii nu vor să vadă cum premierul liberal și miniștrii liberali aduc uriașe deservicii liberalismului. Festivalul ipocriziei atinge în 2022 un nivel istoric.

Adevărul, 27.05.2022

Linc: https://adevarul.ro/news/politica/festivalul-ipocriziei-1_6290b0b25163ec4271e1dc0d/index.html