Editura Herald ne face plăcuta surpriză de a publica scrierile de bază ale legendarei societăți a Rozacrucienilor (Johann Valentin Andreae, Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz. Fama fraternitatis. Confessio fraternitatis, trad din limba germană de Marius Cristian Ene și Gabriela Nica, București, 2013). Am spus ,,legendar” deoarece dovezile despre existența istorică, concretă a societății și a membrilor săi sînt chiar și în zilele noastre deosebit de controversate. Este foarte probabil ca întregul eșafodaj al ordinului Rozacrucienilor să se rezume la aceste trei scrieri publicate acum (pentru prima oară în limba română). Sau, în caz că ordinul a existat, a fost atît de secret încît orice informație s-a păstrat cu sfințenie în interior.
Cele trei texte la care ne referim sînt următoarele. În 1614 apare la Kassel, în Germania, lucrarea Ecoul frăției sau al Confreriei prealăudabilului Ordin al Rozacrucii. Anul 1614. Șefilor de stat, guvernelor și savanților din Europa, cunoscută sub titul mai scurt Fama fraternitatis. Aici se vorbește de o societate secretă ce împărtășește o cunoaștere avansată pentru secolul 17. Printre regulile fundamentale ale societății se numără credința în Dumnezeu, a face bine și a trăi în virtute. Dacă pe plan religios sînt recunoscute sacramentele Bisericii reformate, pe plan politic se recunoaște Imperiul Roman și A Patra Monarhie. Filosofia Roza Crucii nu aduce nimic nou, se susține, căci se consideră că tot ce e adevărat în filosofie este tot la fel în teologie.
În 1615 apare a doua ediția a lucrării dar și un text diferit, în latină și germană, cu titlul Confessio fraternitatis sau Confesiunea remarcabilei frății a prea onorabilei Rozacruci. Anul 1615. Adresată oamenilor de știință din Europa. În această lucrare se urmărește lămurirea unor aspecte neclare din Fama, astfel încît oamenii de știință, cărora li se adresează textul, să se poată alătura ordinului.
Confessio aduce serioase schimbări în raport cu Fama (deci, nu e o simplă aprofundare a ideilor din Fama). De exemplu, acum se arată că filosofia trebuie transformată și amendată: că este plină de falsitate și că este bolnavă ,,a devenit evident în zilele noastre” (p. 54). Deși nu se precizează despre ce filosofie este vorba, printre rânduri putem citit că referința e aristotelismul. Secolul 17 în întregul lui a marcat o ofensivă nemaiîntîlnită, o adevărată cruciadă a savanților europeni împotriva aristotelismului. Faptul că această filosofie a reprezentat inclusiv fizica, biologia, întreaga știință antică și medievală, pînă în secolul 16 arată cît era de novator autorul textului, respectiv membrii ordinului. Tot aici se aduce o lămurire a inițialele ,,C.R.” din Fama: inițiatorul ordinului a fost Christian Rosenkreutz, cel care a dobîndit o cunoaștere uluitoare (din punct de vedere uman), practic întreaga cunoaștere omenească pînă în anul scrierii lucrării (p. 56).
În fine, Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz. Anul 1459 (publicat în 1616) este o alegorie de la un cap la altul, aproape că nimic din ce e scris aici nu ar trebui luat cu sensul său propriu. Autorul textului, cel mai probabil Johann Velentin Andreae (1586-1654), îl prezintă Christian Rosencreutz ce partcipă în 1459 la nunta regelui și reginei. În cele șapte zile ale procesiunii, personajul participă la tot felul de încercări, ispitiri, inițieri etc.
Lucrarea Nunta chimică lasă cititorului de azi o puternică impresie de alchimie, ,,nunta chimică”, prin care se unesc două personaje pentru a forma ceva diferit. Aflăm astfel că mirii își pierd viața pentru ca apoi să învie. În acest fel, alchimia prezintă drumul spre purificare și regenerare spirituală. Deși în Fama și Confessio se vorbește adesea de bogățiile ordinului, de aur și nestemate, odată cu Nunta chimică înțelegem că bogățiile sînt cele de ordin spiritual: adeptul ordinului Rozacrucii este nu atît un alchimist, cît un iubitor de virtute, de bunătate și adevăr, precum și un militant în slujba cauzei desăvîrșirii societății umane.
La un alt nivel de lectură, Nunta chimică ne spune o poveste cu privire la inițierea membrilor ordinului și la procedurile pe care aceștia le urmează ca să devină membrii ai ordinului, respectiv, ulterior, pentru a deveni membri mai de vază, situați pe treptele superioare ale ierarhiei.
Relația acestor trei texte cu celelalte proiecte de scrieri utopice de la începutul modernității este indiscutabilă. Cu Utopia lui Morus și Cetatea Soarelui de Campanella au în comun critica societății și necesitatea unor întocmiri socio-politice mai bune. Cu Noua Atlantidă, a lui Bacon, precum și cu textele elaborate de Glanvill, Plattes, Cowley etc., cele trei texte rosacruciene se înrudesc prin intermediul ideii Casei lui Solomon – o societate secretă ce era simultan organizată ca un ordin religios, ca o societate academică dar și ca o instituție în slujba puterii politice (un fel de serviciu secret de azi).
Comentarii recente