În plin vârf pandemic, se observă cum, pe plan intern, ca și pe cel internațional, pandemia a luat deja mințile unora, și se combină cu o bizară amnezie.
România reprezintă, la trei decenii după căderea regimului totalitar, o țară plină de contradicții, cu guvernanți ageamii, în caz că nu sunt rău intenționați, și cu rezerve fantastice, umane și materiale. Risipite sau nebăgate în seamă, aceste rezerve umane privesc jalnicul spectacol al evoluție pandemiei cu îngrijorare și teamă.
România rămâne la coada Europei la toate capitolele cu privire la sănătatea publică, la rata de imunizare, la rata de deces etc. În schimb, România este prima la luarea de măsuri de relaxare. Exemplul țărilor nordice, cum ar fi Danemarca, ce ridică treptat restricții, este urmat automat de București, spre bucuria celor 10 la sută extremiști din țară, grupați sau înregimentați sub faldurile partidului AUR. In schimb, nici ministrul anticertificatist Rafila, un fel de Anticrist, nici șefii partidului extremist AUR nu spun nimic despre nivelul de imunizare din țările nordice, tac mâlc cu privire la raportul dintre numărul de decedați și numărul de cetățeni, nici despre numărul de vaccinați și cel al formelor grave sau al deceselor.
Și pentru că conflictul cu acest inamic, aproape, nevăzut nu era suficient, în ultima săptămână zgomotul conflictului militar de la granițele României se amplifică. Rusia, prin președintele Putin, cere imperios ca NATO să se oprească din înaintarea spre est (??), iar din România ar fi bine să își retragă armele și militarii (??).
După primirea unui răspuns scris de la euro-atlantici, Putin vine cu alt motiv de gâlceavă, cerând nici mai mult nici mai puțin ca rușii să poată inspecta bazele militare din România, ca să se convingă că nu sunt armele îndreptate spre Moscova.
Ce face în acest interval președintele Iohannis? Pesemne, este la golf, deși ar trebui să ceară, la rândul nostru, ca România să aibă posibilitatea de a inspecta toate bazele militare din Rusia.
Ajunși aici, observăm limpede că lecțiile istoriei s-au uitat: atât cele cu privire la dezastrele provocate de luarea de măsuri ineficiente pentru asigurarea sănătății publice, cât și cele ce premerg un conflict armat. Omenirea se află, la ora actuală, în cea mai periculoasă situație de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
Dar deși generația actuală de lideri nu au fost în război, are datoria de a nu uita învățăturile războiului (inclusiv cel cu virusul): în război nimeni nu are de câștigat. Dimpotrivă. Toți, subliniez: toți, au de pierdut. Niciodată cel care agresează, și care se visează stăpânul lumii, nu va câștiga războiul. După cum, invers, cel agresat, deși supus pe moment, niciodată nu rămâne cel învins.
Tot ca o lecție a istoriei, poate că ar fi timpul ca noi, românii, să învățăm lecția domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Poate că, ar fi cazul să ne gândim la România și Moldova, amenințate amândouă între mari puteri, să aibă înțelepciunea de a fi împreună – dacă nu sub Iohannis, poate sub președinția Maiei Sandu.
Adevărul, 02.02.2022
Linc: https://adevarul.ro/news/politica/pandemiesi-conflict-1_61fa65ec5163ec4271731d4b/index.html
Comentarii recente