Venirea verii 2022, deși aduce sfârșit de pandemie și început de război (ajuns la aproape patru luni), vine cu multe și presante probleme politice, economice sau sociale. Românii se zbat în sărăcie, proastă educație și slabe servicii medicale – pe ultimele locuri din UE, deși continuă să fie printre europenii cei mai optimiști.

               Cu câteva zile în urmă, sportul rege, fotbalul, aduce noi ocazii de pesimism și tristețe: din patru meciuri jucate de România în Liga Națiunilor s-au obținut o victorie și trei înfrângeri. Dar dincolo de aspectul cantitativ al problemei, tot ce ține de partea calitativă îngrijorează chiar și mai tare: de la sportivi grași, bețivi, cu aere de vedete mondiale, la antrenori cu salarii uriașe și care nu pregătesc meciurile nici măcar ca un amator din divizia județeană, la federali care nu fac, de decenii, absolut nimic pentru a se ieși din această prelungită criză.

               Tot la capitolul ce ține de pesismism vin și veștile din economie: scumpiri uluitoare (la carburanți, utilități, produse alimentare etc), creștere de inflație, de datorie externă, lipsa de realizări la tot ce ține de PNRR (campioni sunt miniștrii anti-infrastructură Grindeanu si anti-vaccin Rafila), dar și la lipsa de măsuri concrete care să preîntâmpine criza economică și alimentară ce bate deja la ușa României. Guvernul ia măsuri aberante, atunci când se gândește să facă ceva – deși regula acestui guvern este de a nu face nimic. Pesemne, clasa politică a intrat deja in vacanță; nu am în vedere numai Parlamentul, ce este faimos prin ale sale ,,vacanțe parlamentare”, ca și cum ca să dai legi trebuie să fii în ,,sesiune” (februarie-iunie, septembrie-decembrie), și nu zi de zi, căci România are nevoie zi de zi de legi.

               Desigur, se va spune, este o găselniță ca să se legifereze de către guvern (subliniez: guvernul este instanța executivă, nicidecum legislativă – desigur, în orice țară cu adevărat democratică) prin și mai celebrele cu cântec ordonanțe.

               Cum tot la capitolul pesisim suntem nevoiți în ultima vreme să o trecem și pe Simona Halep, ne bucurăm că mai există un strop de optimism prin activitatea și tot ce ține de tânărul înotător David Popovici. Acesta tocmai a obținut medalia de aur la 200 metri liber, de la Campionatul Mondial de natație, de la Budapesta.

               Deși performanța este fantastică, nu titlul în sine aș vrea să îl laud, ci, așa cum am spus mai sus ,,tot ce ține” de David Popovici: munca asiduă pentru performanță, știința de a doza efortul, capacitatea de a se alimenta potrivit și de a fi în formă atunci când trebuie etc. Și poate că, nu în ultimul rând, ci in primul rănd, aș vrea să laud emulația pe care o generează nu numai la copii și tineri acest fenomen numit ,,David Popovici”. Ci și la adulți. Sau, mai ales.

Adevărul, 21.06.022

Linc: https://adevarul.ro/news/politica/pesimism-optimism-estival-1_62b1d1d75163ec4271d78241/index.html