Agresarea Ucrainei de către Rusia lui Putin a aruncat omenirea secolului 21 în plină barbarie. La o privire mai atentă, se observă cîteva aspecte care ridică multe nedumeriri și care cer tîlcuri mai generale (adică filosofice).
Pe de o parte, toată lumea occidentală consideră că ceea ce face Putin în aceste zile reprezintă un semn că liderul de la Kremlin, demn urmaș al lui Stalin – ce a trimis la moarte cîteva milioane de oameni, și-ar fi pierdut complet rațiunea. Spunem cu toții că numai un nebun este în stare să atace din senin o țară independentă. Chiar și sub pretextul refacerii imperiului țarist sau al fostei URSS, liderul de la Kremlin nu face mutări corecte pe tabla de șah a istoriei, adică face mutări nebunești, ce ies din limitele rațiunii.
Pe de altă parte, de mulți ani, Putin susține o poveste despre ocuparea Ucrainei de către forțe întunecate, semn că este nevoie ca un eliberator să trimită armatele și tancurile să elibereze poporul ucrainean de această tiranie. Faptul că deja această idee este susținută de mulți ruși, semn al propagandei asidue duse în ultimele două decenii, vine să întărească nevoia de a vedea lucrurile mai în profunzime.
Vedem astfel două povești total diferite, ba chiar opuse cu privire la lumea secolului 21, o poveste susținută de Putin și de mulți ruși, respectiv o poveste susținută de restul lumii. Este bine să subliniez puternic acest aspect al polarizării: Putin devine tot mai izolat, practic este inamicul public numărul unu pentru toată planeta.
De unde să vină acestă furie distructivă? De ce vrea rațiunea să fie într-un război care o poate distruge chiar și pe ea, distrugînd omenirea? De ce să vrea un lider din secolul 21 să aneantizeze lumea? Un prim gînd mă conduce la recenta carte a lui Michel Houellebecq, Anéantir, la care voi reveni cu detalii în alt text, în care se fac câteva considerații despre terorism, nihilism etc. Dar cel mai important aspect al cărții este, din perspectiva mea, felul cum este abordată rolul, natura și limitele rațiunii.
Voi face un mic ocol ca să subliniez o idee extrem de importantă prezentă în literatura, arta și filosofia ultimelor 2-3 decenii: rațiunea în sens iluminist, adică acea rațiune în care modernii aveau o încredere absolută, și-a epuizat valențele constructive. După cum bine arată de multă vreme Sloterdijk, rațiunea nu mai poate contribui, în secolul 21, la edificarea construcției științifice a universului, la cunoaștere și deci la tot ceea ce a însemnat ea pentru secololele 17-19.
Faptul că (și) postmodernii au demonstrat moartea rațiunii, moartea omului, ba chiar și a lui Dumnezeu, moartea filsofiei, literaturii etc., vine să întărească ideea că rațiunea a ajuns s-și dea obștescul sfîrșit.
Mă întorc acum la Putin și furia sa (auto)distructivă. Aneantizarea la care se pare că a dat frîu liber este un demers ce arată cum rațiunea are nevoie să fie depășită, are nevoie de altceva astfel încît să poți spune, în secolul 21, că ești om împlinit. Elementul ce trebuie adăugat în ecuația umană este, după părerea mea, spiritul. Cînd spun asta, am în vedere că sfîrșitul erei rațiunii nu înseamnă nicidecum sfîrșitul omului, moartea lui Dumnezeu, a filosofiei sau literaturii, ci este pur și simplu finalul unei etape din istoria omului. Odată încheiată epoca rațiunii, numită ca atare de Thomas Paine, omenirea are nevoie să intre în era spiritului.
Poate că un cititor nerăbdător ne va întreba unde este Putin în această schiță? Într-un sens, Putin este om al epocii rațiunii, rămânînd in limitele rațiunii: de exemplu, el mută batalioanele pe tabla de șah a războiului în urma unor calcule, temeiuri, consecințe predictibile etc. Totodată, liderul de la Kremlin este lipsit complet de rațiune, deoarece face mutări nebunești, adică unele pe care o ființă rațională în sens propriu (originar, antic) al termenului nicidecum nu le poate gândi, dar să le și pună în aplicare. Vedem cum războiul rațiunii cu rațiunea nu are compasiune pentru copii, femei, bătrâni, nu are empatie pentru suferința ucrainenilor, rușilor și în genere a omenirii ca întreg, nu înțelege că a trage cu tunul într-o clădire înseamnă în primul și în primul rînd a trage cu tunul în oamenii din acea clădire.
Ca să subliniez și mai bine ideea pe care o susțin, este nevoie să facem un mic ocol spre Bulgakov: în Maestrul și Margareta, avem un personaj care, în interpretarea mea, este întruchiparea rațiunii: poetul Ivan Nicolaevici Ponîrev, alias Bezdomnîi. El nu poate înțelege faptele la care asistă. Chiar dacă vede cu ochii lui cum suita fantastică (Wolland, Azazello, Koroviev, Behemoth) venită la Moscova face tot felul de fapte supranaturale, Bezdomnîi nu înțelege supranaturalul, tocmai pentru că, vorba lui Kant, nu îl poate cunoaște. Rațiunea nu are nicio putere în raport cu supranaturalul. Această rațiune iluministă are valabilitate numai în limitele înțelegerii, adică numai în măsura în care ai intuiție. Pentru Kant, și în genere pentru moderni, a cunoaște înseamnă a cunoaște în limitele cunoașterii empirice: nu putem cunoaște supranaturalul din simplul motiv că nu este accesibil organelor de simț.
Aceasta este explicația pentru care sărmanul Bezdomnîi nu poate nici măcar să povestească ceea ce a văzut cu ochii lui. Dacă spune că a văzut așa ceva, ceilalți oameni, tot ai erei rațiunii, decid că sărmanul poet și-a pierdut rațiunea, astfel că îl vor interna la ospiciu.
Rațiunea lui Bezdomnîi este ruptă de emoții (sau de ceea ce numim azi sentimente), de trăiri interioare, părând chiar să fie ,,lipsită de suflet”. Vedem cum Bulgakov descrie într-o manieră extraordinară din punct de vedere filosofic, cum rațiunea, adică Bezdomnîi, este rece, interesată numai de calcule, de măsurabil, de argumente și temeiuri.
Introducerea în scenă a Maestrului vine să sublinieze în plus limitele rațiunii (puterea și totodată slăbiciunea) rațiunii. Maestrul are un simț superior al onoarei și al dreptății, este condus nu numai de înțelegere (inteligență), de rațiune (face previziuni ale unor fapte), dar mai ales este condus de spirit – este singurul personaj care înțelege și acceptă suita fantastică venită la Moscova. Maestrul are înțelegere și empatie pentru ceilalți și are o iubire de un fel superior pentru Margareta (am numit-o în cartea mea Epoca spiritului, iubire superioară).
Privirea asupra lui Bezdomnîi în raport opozitiv cu Maestrul poate să ne ofere cîteva din tîlcurile cu privire la limitele rațiunii dacă vrem să înțelegem războiul dus de Putin. Vedem cum, într-un sens, rațiunea ajunge să intre în război cu sine și să ajungă la autodistrugere. Nu numai Ucraina are uriașe distrugeri, dar și Rusia se îndreaptă cu viteză mare spre propria implozie. Această furie distructivă o vedem de altfel de mulți ani în jurul nostru. Agresivitatea zilnică din viața cotidiană, de pe stradă, de la școală, din mediile virtuale vin să sublinieze furia distructivă a epocii noastre.
Dar acest război al rațiunii cu rațiunea vine să ne arate și câtă nevoie are omenirea secolului 21 de empatie și înțelegere, nu numai de calcule și argumente, de solidaritate și dragoste, nu numai de temeiuri și de cunoașterea cauzelor.
Omenirea secolului 21 are nevoie de spirit.
(Publicat in Observator cultural, nr. 1101, din 16.03.2022
Linc: https://www.observatorcultural.ro/articol/razboiul-lui-putin-si-limitele-ratiunii/)
Comentarii recente