Una din cele mai importante cuceriri ale logicii moderne este dată de elaborarea unor instrumente ce permit tratarea cu bune rezultate a propoziţiilor din limbajul natural în care se întîlnesc expresii modale (,,este posibil să”, ,,este necesar să”, ,,este contingent să”). Aceste instrumente au pătruns apoi în întregul cîmp al filosofiei, permiţînd, de exemplu, metafizicii să elaboreze o serie de abordări mai largi, mai generale cu privire la existenţă. Au fost astfel propuse diferite metafizici modale (sau metafizici ale modalităţilor), adică teorii ce tratează problema existenţei ca întreg, dar, desigur, cu un accent pus pe modalităţi. Dintre poziţiile teoretice prezente pe piaţa de idei a filosofiei, cel mai celebre sînt nominalismul modal, conceptualismul modal şi realismul modal (legătura cu celebra ceartă a universaliilor nu este numai terminologică).
Perspectiva nominalistă prezintă posibilitatea (şi, în general, lumea posibilă) ca fiind o anumită descriere de stare a lucrurilor (cel puţin, aşa procedează Rudolf Carnap). Putem avea simultan mai multe descrieri de stare a unei lumi, ale unui eveniment sau chiar ale unui obiect. Cum aceste descrieri sînt făcute cu ajutorul limbajului, este evident că avem mai multe serii de propoziţii, fiecare serie fiind necontradictorie şi maximal consistentă.
Conceptualismul (în varianta elaborată de Saul Kripke) consideră lumile posibile ca fiind stimpulate, adică nişte entităţi pe care le postulăm; deci lumile posibile nu sînt nişte ţări exotice la care ne putem uita cu telescopul.
În fine, realismul modal – poziţie pe care ne propunem să o detaliem, cu ocazia apariţiei traducerii în limba română a uneia dintre cele mai celebre lucrări din acest cîmp al filosofiei. Este vorba despre lucrarea lui David Lewis, Despre pluralitatea lumilor, traducere de Oana Gabor Şoimu, studiu introductiv şi note de Iancu Lucica (Bucureşti, Editura Tehnică, 2006) – ziceam, realismul modal consideră lumile posibile ca fiind entităţi la fel de reale ca şi lumea în care trăim.
După David Lewis există o pluralitate de lumi, lumea noastră nefiind decît una dintre numeroasele lumi posibile. Aşa cum lumea noastră este formată din oameni, copaci, planete, galaxii etc., tot la fel fiecare din lumile posibile este formată din oameni, copaci, galaxii etc. Trebuie însă reţinut un aspect extrem de important: aceste lumi posibile nu se află la o distanţă oarecare în spaţiu în raport cu locul din univers pe care îl ocupăm noi. Tot la fel, în ce priveşte timpul, nici o lume posibilă nu se află la o depărtare anumită în trecut sau viitor în raport cu lumea noastră (sau cu oricare alta). Explicaţia pentru această stare de lucruri este că între aceste lumi nu există relaţii spaţiale sau temporale. Lumile posibile, oricît ar fi de multe, sînt, după Lewis, izolate spaţio-temporal. Mai mult, nu este posibil ca un eveniment petrecut într-o lume să aibă consecinţe în altă lume, ceea ce înseamnă că lumile posibile sînt izolate (şi) cauzal.
O teză extrem de importantă a realismului modal este identitatea de natură a lumilor posibile: despre fiecare dintre lumile posibile se poate spune că are aceeaşi natură ca şi lumea în care trăim noi. Chiar dacă se înregistrează anumite diferenţe între lumi (de exemplu, poate exista o lume în care totul este ca în lumea noastră cu excepţia faptului că oamenii au culoarea verde; sau poate exista o lume exact la fel ca a noastră cu excepţia faptului că în această lume nu există nici o persoană numită Ion Iliescu), acestea nu sînt diferenţe care ţin de natura lumii, de statutul său ontologic. Lewis vrea de fapt să spună că în fiecare lume posibilă este adevărată afirmaţia ,,lumea mea este actuală”. Datorită faptului că termenul ,,actual” (la fel ca şi ,,eu”, ,,aici” etc.) este un termen indexical, adică un termen ce are referinţă diferită în funcţie de persoana care foloseşte cuvîntul, Lewis poate să ajungă la concluzia existenţei unei identităţi de natură între lumi. Totuşi, concepţia lui este ceea ce se numeşte ,,posibilism” modal, avînd în vedere adevărul enunţului (în lumea noastră) ,,lumea mea este actuală”: lumea noastră este o lume posibilă, iar celelalte sînt (în raport cu lumea noastră) lumi posibile neactualizate. Spre deosebire, un actualist (cum ar fi Plantinga) susţine că nu există lumi posibile neactualizate, ci că toate lumile sînt actuale.
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale acestei concepţii realiste este cel privitor la problema identităţii. Pentru a rezolva controversata problemă a identităţii transmundane (o persoană sau un obiect dintr-o lume este sau nu identică cu o persoană sau obiect din altă lume?), Lewis apelează la un artificiu extrem de ingenios: toate obiectele dintr-o lume sînt legate de acea lume. Nu este deci corect să vrem să vedem dacă Socrate din lumea noastră este identic cu Socrate din altă lume în care, să zicem, nu este cîrn. Artificiul de care vorbeam este un apel la celebra teorie a contrapărţilor, teorie elaborată de Lewis într-un studiu în 1968. Această teorie susţine că persoanele şi obiectele din lumea noastră au un corespondent în lumile în care există persoanele sau obiectele respective. Acest corespondent este numit de Lewis contraparte. Interesant este că o contraparte nu este identică cu persoana sau obicetul din lumea noastră, ci este un fel de omolog.
Dincolo de avantajele indiscutabile ale realismului modal (avantaje prezentate pe larg de Lewis în prima parte a lucrării, şi care îl fac să considere că teoria sa este adevărată), nu putem lăsa de o parte cîteva dificultăţi legate de această importantă abordare a modalităţilor. Ne limităm la prezentarea sumară a trei asemenea probleme.
Este foarte dificil de acceptat această metafizică modală în condiţiile în care este extrem de neintuitivă, veninind în răspăr în raport cu opiniile simţului comun (la care autorul se raportează atît de mult). Să presupunem că avem un univers cu trei lumi. Lipsa de relaţii spaţio-temporale dintre aceste lumi, în condiţiile în care cele trei lumi au aceeaşi natură, este dificil de susţinut. Mai mult, dacă lumea noastră este una dintre ele, nu ar fi necesar ca şi celelalte două lumi să conţină oameni, copaci, planete, galaxii etc.? Iar dacă răspunsul este afirmativ, cum s-ar putea susţine că nu există relaţii spaţio-temporale între aceste lumi? Nu ar însemna să renunţăm la legile din lumea noatră, caz în care lumile respective nu ar fi decît nişte simple lumi fictive? Iar dacă este aşa, cum se mai poate susţine că cele trei lumi au aceeaşi natură?
O dificulate, chiar mai gravă, vizează izolarea cauzală. Să presupunem că în prima lume se petrece tot ce se petrece în lumea noastră pînă la un moment dat cînd are loc un anumit eveniment (e) produs de o cauză (c). Evenimentul e se putea însă desfăşura şi altfel (în acord cu înţelegerea posibilităţii). Să considerăm că acest nou eveniment (e2) are loc în altă lume (w2). Nu avem bune temeiuri să credem că evenimentul c produce pe e (în prima lume) şi pe e2 (în a doua lume)? Dacă Lewis ar răspunde negativ, nu ar însemna să considerăm că evenimentul e2 este un eveniment ce ia naştere fără o cauză? Constatăm acum că nu numai că o parte din lumile posibile nu respectă legile naturii din lumea noastră, dar că, mai grav, nu respectă nici legile logicii şi gîndirii (cum sînt principiul noncontradicţiei, principiul identităţii sau principiul raţiunii suficiente).
Atunci cînd Lewis susţine că lumile posibile au aceeaşi natură (sau un statut ontologic egal), el are în vedere adevărul enunţului ,,lumea mea este actuală” pentru fiecare dintre lumile posibile. Dar a spune că fiecare lume, dintr-o serie infinită de lumi posibile, este o lume actuală înseamnă a face o susţinere de fiecare dată din perspectiva fiecărei lumi. Considerăm că generalizarea acestei situaţii (adică trecerea de la afirmarea actualităţii unei lumi posibile la afirmarea identităţii de natură pentru toată seria de lumi posibile) înseamnă o încălcare a principiului izolării.
Scrisă pe înţelesul publicului larg, fără nici un fel de expresii sau formule logice, Despre pluralitatea lumilor, de David Lewis, reprezintă o lucrare de referinţă pentru domeniul metafizicii modale, al studiului modalităţilor în general. Aducînd în discuţie argumente şi contraargumente pentru diferite poziţii teoretice, această lucrare reprezintă totodată un adevărat model de practicare a filosofiei, model bazat eminamente pe dialog. Considerăm că orice cititor, fie el iubitor de filosofie sau de literatură, are de cîştigat imens de pe urma parcurgerii acestei celebre lucrări.
(Timpul, nr 3, 2008, p. 4)
Comentarii recente