Recomandările Comisiei de la Veneția cu privire la legile justiției au confirmat temerile opiniei publice românești și europene cu privire la starea valorilor și principiilor europene, și în special cu privire la starea statului de drept în România. Deși liderii coaliției PSD-ALDE continuă să susțină că justiția este independentă, ba chiar că este mai independentă decât înainte, specialiștii europeni în justiție propun României o serie de măsuri care să contribuie la (re)instaurarea statului de drept. În acest sens, președintele Klaus Iohannis a inițiat discuții cu partidele parlamentare în speranța detensionării situației politice interne.
Era previzibil că tentativa președintelui Iohannis se va solda cu un eșec. În urma modificărilor succesive, prerogativele președintelui României s-au tot modificat, iar acesta este la ora actuală departe de a fi factorul de echilibru al societății. Pentru a fi un factor de mediere, ar fi fost necesar ca președintele să aibă puteri egale cu ceilalți actori, cu ceilalți parteneri de dialog. Or, coaliția PSD-ALDE a redus semnificativ rolul președintelui și, practic, l-a transformat în simplu decor politic.
Întreaga opinie publică europeană observă uriașa problemă pe care o are România la nivel politic, deși avem Recomandări clare ale Comisiei de la Veneția cu privire la ceea ce ar trebui făcut, deși în Parlamentul European președintele Iohannis a susținut ferm parcursul democratic al României – având un discurs excelent, primit cu aplauze – deși guvernanții și oficialii dâmbovițeni declară același lucru aproape mereu. Această prăpastie dintre discursul oficialilor (cu excepția lui Iohannis) și realitate se adâncește tot mai mult. România se află la ora actuală aproximativ în felul în care era în anii 80: declarativ avem democrație, dar nu se respectă drepturile omului; declarativ avem stat de drept, dar supremația legii nu se manifestă.
Se vorbește, din nou, în aceste zile triste de analogia cu Turcia, Ungaria sau Rusia. Chiar și noi, în texte anterioare din blogul nostru din Adevărul am făcut aceste analogii. Problema este că analogiile funcționează numai dacă sunt privite dintr-o anumită perspectivă, dar nu funcționează deloc privite din alte puncte. Spre exemplu, în Ungaria, nici premierul Orban, nici alți oficiali nu au condus țara spre acea formă de iliberalism ca să fugă de pușcărie. În Turcia, Erdogan construiește de câțiva ani, cu precizie și meticulozitate, o societate autocrată, nu ca să poată fura mai mult clica de la putere, ci pentru a reinstaura spiritul otoman. Modelul sultan-supus este atât de puternic, încât cu greu se poate moderniza (democratiza) în mod complet, definitiv, irevocabil, societatea turcă. Ataturk a modernizat Turcia, a scos-o din lumea otomană, dar nu a reușit să o mențină acolo, căci mentalitățile se schimbă în decenii sau secole.
Drumul României spre dictatură continuă în aceste zile cu și mai mare avânt, deși, din păcate, în mod imperceptibil pentru marea majoritate a cetățenilor României.
Comentarii recente